Învăţământ gimnazial

Clasele de gimnaziu ale școlii noastre beneficiază de săli dotate cu echipamentele moderne necesare pentru buna desfășurare a lecțiilor, de la formatul clasic la cel interactiv, cu recurs la componenta tehnologică. Astfel, cadrele didactice utilizează pentru activitățile participative videoproiectoare, table interactive, precum și sisteme audio pentru materialele de învățare în format multimedia. De altfel, copiii de la clasele de gimnaziu beneficiază de lecții într-un mediu propice și cu materiale specifice mai multor discipline în sălile special dotate cum sunt laboratoarele de fizică, de informatică și biologie, unde se desfășoară numeroase activități aplicative.

Profesorii care predau la gimnaziu, asemenea colegilor de la ciclul primar, sunt calificați, implicați în procesul de autoperfecționare, și dispuși să-și adapteze metodologia și activitățile de predare la nivelurile și necesitățile particulare ale claselor, pentru a asigura progresul general al colectivelor de elevi din ciclul gimnazial. Acest lucru este deosebit de important în special în perspectiva pregătirii și promovării probelor din cadrul evaluării naționale.

Rezultatele colaborării eficiente și productive între cadrele didactice și elevii claselor de gimnaziu din școala noastră s-au făcut remarcate prin rata ridicată de promovare la sfârșitul clasei a VIII-a, în rezultatele obținute de elevii noștri la Evaluarea Națională, precum și în accederea lor la licee de calitate, recunoscute pentru standardele înalte de învățare și pentru strictețea criteriilor aplicate în procesul de admitere.

O trăsătură distinctivă a Școlii Gimnaziale Nr. 5, care o separă de majoritatea altor unități de învățământ, este formarea claselor gimnaziale cu regim intensiv de studiu al limbii engleze. Școala noastră a avut dintru început un punct forte în pregătirea elevilor la limba engleză, cu rezultate pozitive, demonstrate de-a lungul anilor și generațiilor de elevi. De altfel, această unitate de învățământ a avut mult timp titulatura Școala Gimnazială Nr. 5 „Corneliu M. Popescu”, purtând numele faimosului adolescent considerat a fi fost cel mai bun traducător de poeme eminesciene în limba engleză, fost elev al acestei instituții.

Majoritatea covârșitoare a părinților și-au exprimat de-a lungul anilor, până în prezent, opțiunea pentru studierea de către copiii lor a limbii engleze în clasele cu regim intensiv. Participarea elevilor din aceste clase ale școlii noastre la olimpiadele de limba engleză cu obținerea unor rezultate semnificative reprezintă un alt beneficiu vizibil al acestui sistem de învățare. Totodată, grație cunoștințelor și abilităților dobândite, elevii noștri care au absolvit clasele cu studiul limbii engleze în sistem intensiv, în mare parte, au optat și au fost admiși, în mod verificabil, la licee cu predare bilingvă.

Aceste motive recomandă școala noastră pentru eficiența și performanța învățării la nivel gimnazial, prin care putem oferi astfel o pregătire temeinică și de bună calitate în procesul de formare și modelare intelectuală a copiilor.